concrete genie

Concrete Genie-Un joc magic

Concrete Genie un altfel de joc

Dacă te-ai săturat de jocurile tip shooter sau de strategie, o alternativă interesantă o reprezintă Concrete Genie. Al doilea joc după Entwinde realizat de studioul Pixelopus, ce aparține de Sony Interactive Entertaiment, vine cu o idee originală și un stil artistic foarte special.

Acesta poate fi jucat atât în varianta clasică, cu un controller, cât și cu ajutorul căștii VR și Playstation Move. Cea mai bună experiență este, fără îndoială, cea în modul VR.

Concrete Genie Storyline și Gameplay

Aventura din Concrete Genie nu este deloc lungă, aproximativ cinci ore fiind suficiente pentru a duce jocul la bun sfârşit, lucru trădat oarecum şi de preţul său redus. Totuşi, o bună parte a acestei experienţe de joc este originală, neimplicând lupte sau violenţă.

În Concrete Genie intri în rolul unui tânăr pe nume Ash, foarte talentat la desen, care locuiește în Denska, un oraș ajuns în paragină. Principala misiune a lui Ash este să elimine “întunericul” din Denska, acest lucru fiind posibil prin decorarea zidurilor din oraş cu tot felul de desene cu ajutorul unei pensule magice. Aceste ilustraţii se realizează cu ajutorul unor elemente predefinite, pagini din blocul de desen al eroului, operaţiunea propriu-zisă fiind executată prin mişcarea controller-ului de PS4, graţie senzorilor de mişcare incluşi. Alternativ, se poate opta pentru a desena direct cu stick-ul analogic, însă ce se câştigă în acest fel în materie de precizie se pierde la capitolul farmec.

Concrete Genie

Farmecul va ajunge la cel mai înalt nivel atunci când, folosind o selecţie specială a acestor elemente predefinite, jucătorul va putea picta proprii “genies”, creaturi desenate capabile să urmărească eroii pe pereţi şi să îndeplinească diferite funcţii utile. Astfel, duhurile roşii pot aprinde anumite obiecte, în timp ce duhurile galbene pot electrifica reţele de curent etc. Toate acestea, împreună cu elemente uşoare de platforming şi stealth compun grosul gameplay-ului din primele aproximativ trei ori ale jocului.

Secvenţele cinematice extinse, bine realizate, în stilul titlurilor exclusive pentru PlayStation 4, împing însă povestea mai departe, ultimele capitole din Concrete Genie schimbând aproape complet formula jocului. Astfel, desenele inocente vor lăsa locul câtorva confruntări cu inamicii proveniţi din “întuneric”, Ash căpătând, treptat, noi abilităţi, precum mai multe tipuri de atac, dar şi o modalitate de “transport rapid”. Această schimbare de optică în ceea ce priveşte gameplay-ul poate fi deranjantă pentru cei care îşi doreau doar să-şi etaleze talentul la desen, însă întregeşte şi oferă o doză de varietate experienţei din Concrete Genie. Şi chiar dacă aceste secvenţe de luptă sunt ceva mai intense şi solicitante faţă de restul jocului, nivelul de dificultate rămâne foarte accesibil pentru mai toată lumea.

Concrete Genie

Ca o particularitate pentru publicul din România, Concrete Genie face parte din “valul” de jocuri pentru PS4 (alături de mai vechiul Hidden Agenda şi foarte recentul MediEvil) pe care Sony a decis să le traducă în limba română. Astfel, toate meniurile, indicaţiile text şi subtitrările din Concrete Genie pot fi afişate în limba română, traducerile fiind decente.

Prezentare Concrete Genie

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*